În ultimii ani Steaua era o echipă care prefera să ducă mingea în careu pentru a finaliza. Duminică seară, jucătorii l-au încercat pe Silviu Lung Jr cu mai multe șuturi de distanță, iar reușita etapei, cea a lui Pârvulescu (foto) a venit chiar în urma unui trasor de la peste 25 de metri.
„Le spun mereu jucătorilor să tragă mai des la poartă”, zicea Ilie Stan după reușita senzațională a lui Cristi Tănase din meciul cu Maccabi. Acest lucru s-a văzut și contra ploieștenilor lui Toni Conceicao. În momentul în care steliștii nu găseau soluții pentru a străpunge apărarea Astrei, jucătorii apelau la șuturi din afara careului, care l-au întins serios pe Lung Jr. Acesta a fost nevoit să suporte nu mai puțin de 14 șuturi din totalul de 26 care au plecat spre poarta sa.
Pressing sufocant și posesie în terenul advers
O noutate în jocul roș-albaștrilor a fost agresivitatea cu care roș-albaștrii și-au hărțuit adversarii. Jucătorii lui Ilie Stan au reușit 26 de recuperări în terenul Astrei, campioni fiind Pârvulescu și Bourceanu, ambii cu câte șase. Totodată, Steaua a făcut un joc de posesie foarte bun, la finalul celor 90 de minute având un procentaj de 58%.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER